S-au reluat căutările tânărului de 16 ani înecat în apele Dunării, în zona localităţii Dunăreni. Autorităţile constănţene spun că în această dimineaţă începând cu ora 7.00, echipaje de scafandri de la ISU Dobrogea şi Cernavodă cu o ambarcaţiune, acţionează pentru găsirea adolescentului. Vă reamintim, tânărul a fost dat dispărut din după-amiaza zilei de miercuri, în zona localităţii Dunăreni, după ce ar fi intrat să facă baie în Dunăre şi nu a mai ieșit la mal. Salvatorii au început imediat căutările, însă, acestea au fost sistate pe timpul nopţii şi reluate în această dimineaţă pentru a doua zi consecutiv. Autorităţile atrag atenţia constănţenilor să nu facă baie în Dunăre, deoarece în această perioadă curenţii sunt puternici şi riscul de înec este foarte mare chiar şi pentru înotători.