Învățământ

Aproape 5.100 de elevi din judeţul Constanţa susţin de astăzi probele scrise la Bacalaureat

todayJuly 1, 2019 1

Background
share close

Astăzi a debutat proba scrisă la Limba şi Literatura română din cadrul primei sesiuni a examenului de bacalaureat. Testarea a început de dimineaţă la ora 9.00 în toate cele 14 centre de examen de la nivelul judeţului Constanţa. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar, Cristina Ivan, a declarat că timpul destinat elaborării lucrării scrise este de 3 ore. Mâine va avea loc testul la Limba și literatura maternă. Urmează pe 3 iulie proba obligatorie a profilului, iar pe 4 iulie cea la alegere a profilului şi specializării. Primele rezultate se afişează pe 8 iulie, iar cele finale, după soluţionarea contestaţiilor vor fi făcute publice pe 13 iulie. În judeţul Constanţa, aproape 5.100 de elevi s-au înscris la prima sesiune a Bacalaureatului. Peste 4.200 dintre candidaţi sunt absolvenţi ai seriei curente şi  restul din anii anteriori.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Politic

USR Constanţa şi-a ales conducerea

Remus Negoi a fost ales în funcţia de preşedinte al filialei judeţene a USR Constanţa în cadrul alegerilor interne care a au avut loc ieri. Totodată, în urma votului delegaților Conferinței Judeţene a partidului, vicepreședinți ai filialei locale au fost aleşi Mihai Ochiuleţ și Cătălin Iacob. În plus, au fost votaţi 8 membri ai Biroului Județean al USR Constanța, între care deputatul Stelian Ion şi alţi 5 ai Comisiei de Arbitraj.

todayJuly 1, 2019 1