Eveniment

3 bărbaţi prinşi în timp ce încercau să intre ilegal în ţară

todayJuly 15, 2019 7

Background
share close

3 bărbaţi din Irak şi Siria care au încercat să intre ilegal în România au fost opriți la frontiera cu Bulgaria. Aceştia intenţionau să treacă graniţa pe jos, prin zona verde, pe raza localităţii Băneasa. Potrivit Gărzii de Coastă Constanţa, cei 3, cu vârste cuprinse între 26 și 30 de ani, au delcarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei. În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, efectuează cercetări sub pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar bărbaţii au fsot predaţi autorităţilor bulgare.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Aproape 80 de obiective de pe litoral controlate de ISU Dobrogea

Aproape 80 de obiective de turism şi alimentaţie publică au fost controlate de pompieri în prima săptămâna din luna iulie. Potrivti ISU Dobrogea, este vorba despre unităţi de cazare, restaurante și cluburi. În aceste locaţii, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate peste 400 de deficienţe pentru care au fost aplicate sancţiuni, în valoare de 98.000 de mii de lei. De asemenea, militarii ISU au dat peste 300 de avertismente. Printre neregulile descoperite se numără neavizarea […]

todayJuly 15, 2019 5