Stiri

Un bărbat de 65 de ani, din localitatea Agigea, cautat pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată a fost prins de poliţişti.

todayJune 13, 2019 7

Background
share close

Reprezentanţii IPJ spun că pe numele acestuia căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare. De asemenea, polițiști din cadrul Poliției Medgidia au depistat un bărbat, în vârstă de 26 de ani, pe numele căruia Judecătoria a emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Stiri

Festivalul Internațional de Teatru ”Miturile cetății” se va desfășura anul acesta, în perioada 20-30 iunie.

Directorul Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn spune că la cea de-a IV-a ediție vor participa cele mai importante instituții de cultură din țară. Spectacolele vor avea loc atât în Piața Ovidiu, cât și în sălile Teatrului de Stat, al celui de Operă și Balet Oleg Danovsky și al Teatrului de copii și Tineret. În premieră, anul acesta sunt incluse în program și piese pentru copii, care se vor juca dimineața, de la ora 11, la ”Căluțul de mare” de […]

todayJune 13, 2019 11

Similar posts

Stiri

C.N.A.P.M. – ANUNȚ DE RECRUTARE ȘI SELECȚIE

  Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța anunță declanșarea procedurii de recrutare și selecție pentru ocuparea funcției de Director Financiar al societății, în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Persoanele interesate pot consulta condițiile de participare, criteriile de selecție, documentele necesare și instrucțiunile […]

todayJune 11, 2026 11