Stiri

Premierul Viorica Dăncilă a fost aleas, la Congresul extraordinar al Partidului Social Democrat, în funcţia de preşedinte al formaţiunii.

todayJune 30, 2019 2

Background
share close

Viorica Dăncilă a fost propusă, la 16 ianuarie 2018, de către Partidul Social Democrat, pentru funcţia de premier, iar la 29 ianuarie 2018 a fost învestită în funcţie. A absolvit Facultatea Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi, din cadrul Institutului de Petrol şi Gaze Ploieşti. Din 1988 până în 2009, a fost inginer la OMV Petrom SA. Este membră a PSD din 1996. La 21 ianuarie 2009, a devenit europarlamentar social-democrat, în urma unor schimbări intervenite în echipa ce reprezenta România la Bruxelles.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Stiri

Elevii absolvenți de clasa a XII-a susțin mâine proba scrisă la Limba și Literatura Română, din cadrul Bacalaureatului 2019.

Subiectele vor avea un nivel mediu de dificultate, iar timpul de efectuare este de trei ore. Subiectele la Limba și Literatura Română, pe care le vor primi elevii luni, începând cu ora 9:00 au fost concepute de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, instituţie din subordinea Ministerului Educaţiei, care, de altfel, a conceput și subiectele de la Evaluare Națioanlă. La nivelul judeţului Constanţa, aproape 5.100 de elevi din judeţul Constanţa s-au înscris la prima sesiune a Bacalaureatului. Primele rezultate se afişează […]

todayJune 30, 2019 7