Adolescentul dispărut, aseară, la Poarta Albă a fost găsit de scafandri, însă, cadrele medicale sosite la faţa locului au încercat în zadar, timp de aproape o oră, resuscitarea acestuia, fiind declarat decesul. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, minorul, în vârstă de 15 ani a fost găsit la circa 10 metri depărtare de locul unde fusese văzut ultima dată, în apa canalului de irigaţii. Pompierii au mai precizat că 3 copii ar fi plecat la scăldat, însă, doar doi dintre ei s-au întors la mal. Aceştia au afirmat că l-ar fi văzut pe prietenul lor când s-a dus la apa adâncă, dar nu a mai ieşit la mal.