Eveniment

Radu Mazăre a fost adus în România, sub escorta Poliţiei

todayMay 21, 2019 1

Background
share close

Radu Mazăre a fost adus, ieri, în România, sub escorta Poliţiei, după ce autorităţile din Republica Madagascar au admis solicitarea de extrădare. Aeronava în care s-a aflat fostul primar al Constanţei a aterizat, aseară, pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, cu o întârziere de 20 de minute, din cauza furtunii. El a fost adus cu un avion de linie, aeronava având escală la Paris. Ulterior, Mazăre a fost dus la Penitenciarul Rahova, după ce a fost preluat de pe Otopeni de o maşină a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Astăzi, instanţa va decide locul în care fostul edil va rămâne timp de 21 de zile în carantină. În urma acestei perioade se va stabili exact regimul de detenție și Penitenciarul în care își va ispăși pedeapsa. Radu Mazăre s-a aflat în Madagascar mai bine de 1 an, iar acolo a făcut demersuri, potrivit avocaţilor săi, pentru a obţine azil. El a fost dat în urmărire internaţională după ce, în luna februarie, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat definitiv la 9 ani închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa şi Mamaia.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Marinari turci răniţi de poliţiştii de frontieră constănţeni, după ce au fost prinşi că braconau în apele teritoriale româneşti

3 marinari turci au fost răniţi de poliţiştii de frontieră constănţeni, după ce aceştia din urmă au folosit armamentul din dotare pentru a reţine un pescador care bracona în apele teritoriale româneşti şi nu s-a supus somaţiilor legale. Reprezentanţii Gărzii de Coastă Constanţa au declarat că, ieri dimineaţă, în jurul orei 7.00, vasul, sub pavilion Turcia se afla la aproximativ 52 de mile marine Est de localitatea Costineşti, unde pescuia în mod ilegal. Marinarii de la bord nu s-au supus […]

todayMay 21, 2019 4