În acest sfârşit de săptămână, efective de jandarmi, poliţişti şi pompieri vor participa la o serie de evenimente organizate în municipiul şi în judeţul Constanţa, dar şi în Staţiunea Mamaia pentru asigurarea ordinii publice. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, oamenii legii vor fi prezenţi la un eveniment cultural artistic organizat la Cernavodă de Ziua Internaţională a Rromilor, la o expoziţie auto care se va desfăşura în Portul Turistic Tomis, la o serie de partide de fotbal şi handbal, precum şi la Cupa Mării Negre la Ciclism copii şi la un cros organizat în Staţiunea Mamaia. Reprezentanţii IJJ au precizat că misiunile jandarmilor şi poliţiştilor au ca obiective asigurarea unui climat de ordine publică, condiţii de siguranţă pentru toţi participanţii, precum şi prevenirea şi combaterea oricăror fapte antisociale.