Administrație

Sirenele vor suna din nou astăzi la Constanţa

todayApril 3, 2019 2

Background
share close

Astăzi vor suna din nou sirenele la Constanța în cadrul exerciţiului lunar de verificare a sistemului de avertizare publică în situații de protecție civilă. Potrivit Primăriei, alarmele vor fi testate între orele 10.00 şi 11.00. Astfel de simulări au loc în prima zi de miercuri a fiecărei luni și vizează atât testarea echipamentelor care pot fi acționate în mod simultan, cât și a celor cu acționare locală. La nivelul judeţului Constanţa, există peste 160 de astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau a altor situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Sute de hectare de vegetaţie uscată au fost mistuite de flăcări la Istria

Aproape 250 de hectare de vegetaţie uscată au ars, ieri, în zona Isria din judeţul Constanţa. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Anca Chiriţă, a declarat că flăcările s-au propagat pe o suprafaţă mare din cauza vântului foarte puternic. Pentru lichidarea incendiului au acţionat aproape 12 ore militari din cadrul ISU Dobrogea, ajutaţi de pompierii de la Serviciile de Voluntari Istria şi Corbu, cu autospeciale de stingere şi tractoare. Anca Chiriţă a precizat că focul deschis […]

todayApril 3, 2019 5