Eveniment

Preşedintele Klaus Johannis vine mâine la Constnaţa la exerciţiul “Sea Shield 19”

todayApril 11, 2019 3

Background
share close

Preşedintele Klaus Iohanis este aşteptat mâine la Constanţa. Şeful statului va vizita câteva dintre navele participante la exerciţiul „Sea Shield 19”, cel mai mare din acest an, organizat de către Forţele Navale Române. Potrivit Statului Major al Forţelor Navale, nivelul de complexitate al activităților de instruire în cadru multinațional, va fi completat cu o secvență în domeniul medical care vizează modalitățile de intervenție și de acțiune pentru situații de evacuare medicală de pe mare. Interconectarea dintre exerciţiul naval şi cel medical va fi realizată, în premieră, în portul militar Constanța mâine când va fi simulată acordarea asistenței medicale în cazul producerii unui accident cu victime multiple, la bordul fregatei „Regele Ferdinand”. Evacuarea de pe navă se va realiza pe cale aeriană, iar la exerciţiu participă structurile medicale specializate ale Forțelor Navale Române, ale Direcției Medicale din cadrul M.Ap.N., ale Departamentului pentru Situații de Urgență, ale Centrului NATO de Excelență pentru Medicină Militară din Ungaria, precum și ale Comandamentului Maritim Aliat al NATO

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Sute de sanţiuni aplicate ieri de poliţiştii rutieri în municipiul Constanţa

Aproape 300 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate ieri de poliţiştii rutieri pe raza municipiului Constanța. Potrivit IPJ, aceştia au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea accidentelor cauzate de pietonii care traversează strada neregulementar. În primele 3 luni ale anului s-au produs 20 de evenimente rutiere din această cauză, cu 4 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Din analiza polițiștilor reiese faptul că pietonii indisciplinaţi reprezintă a doua cauză principală de producere a accidentelor, prima fiind neacordarea de […]

todayApril 11, 2019 3