Eveniment

Copil electrocutat după ce a încercat să-şi facă un selfie

todayMarch 11, 2019 9

Background
share close

Un copil de 12 ani s-a electrocutat la liniile de înaltă tensiune din gara Valu lui Traian după ce a încercat să-şi facă un selfie. Potrivit poliţiştilor, băiatul, care era împreună cu mai mulţi prieteni, s-a urcat pe un vagon de tren ăentru a-şi face o poză. Medicii de la ambulanţă care au sosit la faţa locului spun că victima prezintă arsuri pe 80 % din suprafața corpului. Pacientul a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la spital. Din cauza rănilor grave, s-a decis transferarea copilului la Bucureşti, la Spitalul de Arşi. Astfel de cazuri sunt tot mai dese în ultima perioadă. Mulţi tineri teribilişti îşi pun viaţa în pericol pentru un selfie reuşit, iar cei care se urcă vagoanele de tren nu ştiu că în mometul în care se apropie de cabluri, fără să fie nevoie să le atingă, se formează un arc electric şi sunt electrocutaţi.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

200 de copaci vor fi plantaţi peste două săptămâni la Constanţa

Proiectul iniţiat de organizaţia pentru protecţia mediului înconjurător, Constanţa Restart, reuneşte sute de participanţi al căror scop comun este un viitor sănătos. Elevi, studenţi, copii din centre de plasament din judeţ, însoţiţi de educatori şi voluntari, dar şi sportivi din cadrul Asociaţiei Judeţene de Lupte vor fi prezenţi sâmbătă, 23 martie, la ora 10:00, la Campusul Universitatii Ovidius - in fata Corpului B, la Facultatea de Medicină. Schimbarea începe cu tine. Plantează şi tu un copac!

todayMarch 9, 2019 6