2 nave româneşi participă la un exerciţiu organizat de Turcia

Forţele Navale Române participă la cel mai mare exerciţiu organizat de Turcia. În cadrul acestuia, 2 nave militare turceşti fac o escală în Portul Constanța, de astăzi până vineri, după care vor efectua antrenamente pe mare, alături de corveta „Contraamiral Eustațiu Sebastian” și dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu”. Potrivit Statului Major al Forţelor Navale, în timpul escalei sunt planificate vizite oficiale ale marinarilor turci la Comandamentul Flotei și la autoritățile publice locale constănțene, precum și depuneri de coroane la Cimitirul Eroilor Turci din Slobozia. „Mavi Vatan 19” este cel mai mare exercițiu întrunit, organizat de către Forțele Navale ale Turciei în Marea Mediterana, Marea Egee, Marea Marmara și Marea Neagră, la care participă 96 de nave și 7 submarine.