Grav accident de circulaţie în judeţul Constanţa. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie, în această dimineaţă, în jurul orei 10.00, un bărbat în vârstă de 46 de ani a condus un autoturism pe DN 22 C, iar la un moment dat, ajungând la o intersecție de pe raza localităţii Satu Nou nu a păstrat distanța regulamentară față de un autoturism care încetinise pentru a vira la stânga şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma accidentului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un stâlp din beton, iar şoferul maşinii, în vârstă de 59 de ani, a fost rănit grav. Polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală în acest caz.