Eveniment

Acoperisul unui bloc din Constanta, smuls de vantul puternic

todayFebruary 23, 2019 2

Background
share close

Vântul puternic a smuls noaptea trecută o bucată din acoperișul unui bloc din Constanţa. Este vorba despre un imobil de opt etaje situat pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Anca Chiriţă, la faţa locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Fripis, care s-au deplasat cu autoscara, însă vântul nu le-a permis să o ridice. Prin urmare, aceastia au fost nevoiți să urce pe bloc pe scara interioară. Bucata de tablă de aproximativ 2 metri a fost îndepărtată fără probleme.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Constantenii protesteaza maine in fata Prefecturii

Un protest al Rezistenţei este anunţat pentru mâine pe reţelele sociale, sub sloganul „Abrogaţi şi apoi plecaţi”. Reprezentanții mişcării spun că vor protesta începând cu ora 19:00, în faţa Prefecturii din Constanţa împotriva Ordonanţelor de Urgenţă care modifică legile justiţiei. Aceştia precizează că susţin evenimentul similar care va avea loc tot mâine, în Piaţa Victoriei din Capitală, dar şi celelalte manifestaţii care se vor desfăşura în mai multe oraşe din ţară.

todayFebruary 23, 2019 9