Nu în toate unităţile de învăţământ din judeţul Constanţa s-a făcut în această dimineaţă triajul epidemiologic, aşa cum a cerut ministrul sănătăţii, pentru a preveni răspândirea virusului gripal. La Colegiul de Arte „Regina Maria”, unde învaţă 1.200 de elevi, mulţi dintre ei au intrat la ore fără să fie controlaţi de asistentă. Directorul adjunct, Sorina Eftime, ne-a declarat că este un singur cadru medical în liceu care trebuie să meargă în toate clasele şi că s-a început verificarea copiilor la ora 8.00, însă este un proces de durată. Aceeaşi situaţie este şi în alte şcoli, dar specialiştii spun că triajul trebuie efectuat înainte de începerea cursurilor şi nu după ce copii au stat mai multe ore în clasă. Asta mai ales pentru că unii părinţi îi trimit la şcoală chiar dacă prezintă simptome de răceală. Pe de altă parte, deşi Ministerul a decis ca vinerea trecută şcolile să fie închise din cauza gripei, nu au fost dispuse şi măsuri de dezinfecţie, astfel încât elevii s-au întors astăzi în aceleaşi săli de clasă neigienizate.