Învățământ

Teoretic se face triaj epidemiologic în şcoli, practic în multe unităţi asistenta nu face faţă numărului mare de elevi

todayJanuary 28, 2019

Background
share close

Nu în toate unităţile de învăţământ din judeţul Constanţa s-a făcut în această dimineaţă triajul epidemiologic, aşa cum a cerut ministrul sănătăţii, pentru a preveni răspândirea virusului gripal. La Colegiul de Arte „Regina Maria”, unde învaţă 1.200 de elevi, mulţi dintre ei au intrat la ore fără să fie controlaţi de asistentă. Directorul adjunct, Sorina Eftime, ne-a declarat că este un singur cadru medical în liceu care trebuie să meargă în toate clasele şi că s-a început verificarea copiilor la ora 8.00, însă este un proces de durată. Aceeaşi situaţie este şi în alte şcoli, dar specialiştii spun că triajul trebuie efectuat înainte de începerea cursurilor şi nu după ce copii au stat mai multe ore în clasă. Asta mai ales pentru că unii părinţi îi trimit la şcoală chiar dacă prezintă simptome de răceală. Pe de altă parte, deşi Ministerul a decis ca vinerea trecută şcolile să fie închise din cauza gripei, nu au fost dispuse şi măsuri de dezinfecţie, astfel încât elevii s-au întors astăzi în aceleaşi săli de clasă neigienizate.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Se înfiinţează linie de gardă TI la Spitalul de Boli Infecţioase din cauza gripei

De la 1 februarie, la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa va funcţiona linia de gardă a compartimentului Terapie Intensivă. Potrivit Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, măsura a fost luată din cauza numărului mare de afecţiuni respiratorii, viroze şi gripe, cu evoluţie deosebit de severă care necesită intubaţie oro-traheală. Medicii specialişti în Terapie Intensivă sunt aşteptaţi la unitatea sanitară pentru a se putea competa linia de gardă. Vă reamintim, la Constanţa numărul cazurilor de boli respiratorii a depăşit estimările, iar Spitalul […]

todayJanuary 28, 2019 1