Administrație

Elevii unei şcoli din Constanţa primesc săptămânal mese calde

todayJanuary 16, 2019 8

Background
share close

170 de copii ai Școlii Gimnaziale Dimitrie Știubei din Constanţa au început să primească, săptămânal, mese calde în cadrul proiectului european „Măsuri integrate pentru o viață mai bună“. Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, în cadrul acelşuiaşi program preșcolarii vor participa săptămânal la ședințe cu un psihopedagog, care va încerca să le stimuleze sensibilitatea estetică, dezvoltarea emoțională şi personală, gândirea creativă și intuiția, iar elevii de la clasele primare și cei de la gimnaziu vor fi ajutați să-și facă temele. În plus, toţi copiii incluşi în acest program au primit rechizite. Proiectul se derulează până în anul 2021, iar valoarea acestuia este de aproape 12 milioane de lei ce provin din Fondul Social European.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Un mandat european de arestare a fost pus în aplicare de poliţiştii constănţeni

Un bărbat, de 31 de ani, din municipiul Medgidia, pe numele căruia exista un mandat european de arestare pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt pe teritoriul Belgiei a fost prins de poliţiştii constănţeni. Potrivit IPJ, pentru depistarea acestuia, oamenii legii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională. Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore şi ulterior, acesta va fi prezentat instanței de […]

todayJanuary 16, 2019 8