Un agent de securitate a fost găsit mort în cabina în care efectua serviciul de pază. Potriit Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa, acesta era angajat la firma CITI PROTECT SRL şi se afla la un obiectiv de pază din municipiul Constanţa, de pe bulevardul Aurel Vlaicu. Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, a fost găsit de către colegii care au sunat la Ambulanţă, însă cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul. Un inspector de muncă a fost desemnat pentru a efectua cercetări şi în baza constatărilor efectuate, a declaraţiilor martorilor şi a documentelor preluate de la societate vor fi stabili împrejurările şi cauzele care au condus la producerea evenimentului.
|