Măsuri preventive pentru influenţa aviară după ce în UE au fost confirmate mai multe focare

Autorităţile veterinare din România menţin o stare de alertă ridicată în ceea ce priveşte gripa aviară, având în vedere numeroasele alerte primite din statele membre UE referitoare la apariția și evoluția unor focare. În Bulgaria au fost identificate influenţe aviare subtip H5 în exploataţii avicole situate în apropiere de frontiera cu România. În acest context, au fost dispuse măsuri preventive, pentru a împiedica intrarea virusului în ţara noastră. Astfel, este interzis accesul părăsilor din gospodării la surse exterioare de adăpare, cum ar fi iazuri, bălţi sau lacuri, iar hrănirea acestora trebuie să se facă în spaţii închise sau acoperite, la care să nu aibă acces păsările sălbatice. În plus, orice modificare a stării de sănătate a păsărilor trebuie notificată în regim de urgență medicului veterinar