Stiri

Jandarmii Grupării Mobile Constanța prin Asociația Jandarmii Tomis Constanța au fost alături de copiii cu nevoi speciale .

todayNovember 27, 2018

Background
share close

Purtătorul de cuvânt al Grupării Tomis Constanţa, Sorin Trancă spune că apropierea Sărbătorilor de Iarnă ne face să devenim mai generoși, după un an încărcat si uneori obositor. Astfel, jandarmii i.au vizitat pe copiii cu nevoi speciale din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța şi le-au oferit o mașină de spălat pentru centrul de Servicii Comunitare ”Cristina”. Jandarmii işi propun ca în perioada următoare să facă astfel de donații simbolice, dar necesare și altor centre din Constanța în care sunt copii cu nevoi speciale.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Stiri

Doi bărbați de 28, respectiv 30 de ani, ambii din Constanța au fost reţinuţi pentru comiterea unor infracțiuni de tâlhărie și furt

Reprezentanţii IPJ spun că cei doi ar fi pătruns în locuința unei femei, în vârstă de 80 de ani, din Constanța, de unde ar fi sustras 400 de lei și un telefon mobil, după ce au amenințat- o pe aceasta cu un cuțit. Polițiștii, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat trei percheziții domiciliare pentru depistarea suspecţilor. Aceştia sunt de asemenea cercetaţi si pentru alte trei fapte de tâlhărie, comise în locuințe, precum și trei infracțiuni […]

todayNovember 27, 2018 2