Eveniment

De două ori mai multe deşeuri adunate de pe plaje anul acesta faţă de 2017

todayNovember 13, 2018

Background
share close
Numărul deșeurilor adunate în luna octombrie de pe plajele româneşti este de două ori mai mare decât în aprilie. Potrivit organizaţiei Mare Nostrum, au fost strânse aproape 14.000 de mucuri de ţigară, dar şi gunoaie din plastic. Cele mai murdare sectoare de plajă sunt în Constanţa, Saturn și Năvodari, iar cele mai curate la Costineşti, Corbu și Mamaia Nord,. Conform raportului Comisiei de Mediu din Parlamentul European, obiectele din plastic de unică folosinţă precum farfuriile, tacâmurile, paiele sau beţişoarele pentru urechi, care reprezintă peste 70% din deşeurile marine, vor fi interzise până în 2021 pe piaţa UE.

 

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Accidnet rutier grav pe DN2A

Neadaptarea vitezei la condiţiile de carosabil umed a dus în această dimineaţă la producerea unui accident pe DN2 A soldat cu 4 victime, dintre care una rănită grav.Potrivit IPJ, un bărbat de 41 de ani care se deplasa cu maşina către Hârşova, a pierdut controlul direcţiei, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit de un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani. Un pasager din primul autovehicul a fost preluat în stare gravă de ambulanţă. Medicii au mai […]

todayNovember 13, 2018 1