4 migranţi afgani prinşi la frontiera cu Bulgaria

4 cetățeni afgani au fost opriţi să intre ilegal în Romania la Puctul de Trecere a Frontierei de la Negru Vodă – Kardam Potrivit Gărzii de Coastă Constanţa, aceştia erau ascunşi într-un camion condus de un cetăţean turc. Echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a verificat autovehiculul cu aparatul pentru detectarea concentrației dioxidului de carbon, care a indicat valori ridicate. Astfel, s-a efectuat un control amănunțit în semiremorca camionului şi au fost descoperiţi afganii, ascunşi printre marfă. Cei 4, cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, fără documente de identitate asupra lor, au declarat că intenționau să ajungă într-un stat din Vestul Europei. Șoferul a spus, la rândul său, că nu avea cunoștință despre prezența migranţilor în autocamion. Cazul a fost preluat de către poliţiştii de frontieră bulgari pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun.