Peste 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 43.500 lei, au aplicat ieri poliţiştii locali. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Valentina Chiriţă, au fost sancţionaţi cei care fumau în incinta Spitalului Judeţean. 20 de amenzi au fost date ieri pentru nerespectarea legii privind consumul produselor de tutun în spaţii publice. De asemenea, poliţiştii locali au acționat pe raza de competență pentru menținerea curățeniei, asigurarea ordinii și liniștii publice, fluența circulației pe drumurile publice, protecția mediului, urmărirea legalității lucrărilor de construcții și a afișajului stradal sau verificarea modului de desfășurare a activităților comerciale din municipiul Constanța
|