Administrație

Daniel Learciu a atacat ordinul prefectului prin care a fost eliberat din funcţie

todayOctober 30, 2018 6

Background
share close

Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, Daniel Learciu, a atacat în contengios ordinul de încetare, înainte de termen, a mandatului de consilier județean emis de prefectul Dan Jeacă. El a declarat că până la sfărșitul acestei săptămăni va primi un prim termen de judecată și crede că va avea căștig de cauză şi că până la sfărșitul anului se va întoarce pe postul de vicepreşedinte al CJC. Vă reaminitm, de la începutul acestei săptâmâni acesta a revenit la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Constanța unde ocupă postul de director după ce a fost eliberat din funcţia pe care o deţinea la Consiliul Judeţean ca urmare a faptului că a fost exclus din Organizaţia Judeţeană ALDE Constanţa. La rândul său, președintele administraţiei judeţene, Horia Țuțuianu, a precizat că la următoarea ședință a CJC, care va avea loc luna viitoare, va fi emisă o hotărâre de vacantare a postului. Locul lui Daniel Learciu va fi luat de către Leonard Tănase, actual consilier local la Mangalia,

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Sănătate

Colecte mobile organizate de CRTS în judeţ în acest weekend

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta organizează sâmbătă o acţiune de donare de sânge la Negru Vodă. Colecta mobilă are loc la Casa de Cultură din localitate, între orele 8.30 şi 13.30. Potrivit CTRTS, se pot prezenta la recoltare persoanele sănătoase cu vârsta între 18 şi 60 de ani care nu au suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infectie HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inima sau alte afecţiuni care ar contraindica donarea de sânge. O acţiune similară […]

todayOctober 30, 2018 5