Sănătate

Colecte mobile organizate de CRTS în acest weekend

todayOctober 15, 2018

Background
share close
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta organizează la Corbu o acţiune de donare de sânge sâmbăta aceasta între orele 08.30 şi 13.30. Potrivit CRTS, sunt aşteptate la donare persoanele din comună şi din localităţile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienţii care necesită tratament transfuzional. Cei cu vârsta peste 50 de ani trebuie să aducă de la medicul de familie o adeverinţă din care să reiasă că nu sunt în evidenţă cu boli de inimă, neurologice sau alte afecţiuni cronice care ar putea contraindica donarea de sânge. O acţiune similară are loc duminică pe strada Ion Neculce din Constanţa la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” de la ora 8.30 la 13.30.

 

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Accident rutier urmat de incendiu la Năvodari

Un şofer a intrat aseară cu maşina într-un stâlp la piciorul podului din Năvodari, iar autoturismul a luat foc. Bărbatul care se afla la volan a abandonat autovehiculul şi a plecat de la faţa locului. Poliţiştii bănuiesc faptul că acesta s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi din acest motiv ar fi părăsit locul faptei. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului. Reprezentanţii ISU spun că a ars partea din faţă a maşinii, în proporţie de 40%.

todayOctober 15, 2018

Similar posts

Eveniment

Circulație reluată pe Autostrada A2

A fost reluat traficul pe Autostrada A2. Potrivit Centrului INFOTRAFIC, circulația rutieră a fost reluată pe ambele benzi pe sensul Constanța-București, la kilometrul 145, în zona localității Fetești. Incendiul izbucnit la nivelul ansamblului rutier a fost lichidat, iar acesta a fost îndepărtat de pe partea carosabilă.

todayNovember 27, 2025 9

Stiri

Destinația Mamaia Constanța, pentru a doua oară la Varșovia în acest an

Palatul Științei și Culturii din Varșovia a devenit zilele acestea locul de întâlnire al celor mai frumoase destinații de călătorie din Europa și din întreaga lume! Timp de 3 zile călătorim de la munte la mare și de la mare în zone rurale cu peisaje fantastice. Reprezentanții OMD Mamaia Constanța, […]

todayNovember 21, 2025 4