Administrație

Leonard Tănase în înlocuieşte pe Daniel Learciu la şefia CJC

todaySeptember 27, 2018 5

Background
share close

Reprezentantul ALDE, Leonard Tănase, urmează să ocupe funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, după excluderea din partid a lui Daniel Learciu. Reprezentanții ALDE au declarat că acesta este următorul de pe lista de la alegerile locale din anul 2016 şi în prezent este consilier local municipal la Mangalia. La răndul său, președintele organizației judeţene ALDE, Ion Popa, a declarat că urmează ca Secretariatul General al partidului să trimită către Prefectura Constanța și către CJC o informare cu privire la faptul că i-a fost retras sprijinul politic lui Daniel Learciu, actualul vicepreședinte al CJC. De asemenea, va fi transmis numele celui care îl va înlocui pe acesta în funcție

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

O maşină a ars în localitatea Tuzla

Pompierii constănţeni au fost solicitaţi să intervină azi noapte în localitatea Tuzla, unde a luat foc o maşină. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea,la faţa locului a ajuns o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la staţia din localitate. Focul a fost stins, dar bordul şi compartimentul motor au ars în proporţie de 20%. Militarii ISU urmeză să stabilească în urma cercetărilor cauzele producerii incendiului.  

todaySeptember 27, 2018 1