Sănătate

CRTS este deschis sâmbăta acesta

todaySeptember 26, 2018 3

Background
share close
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa este deschis în această sâmbătă pentru a veni în sprijinul persoanelor care doresc să doneze şi nu o pot face în timpul săptămânii. Recoltările se vor efectua în intervalul orar 09:00-13:00. Cadrele medicale de la CRTS spun că solicitările de sângeale spitalelor din judeţ şi din Bucureşti sunt în creştere, iar numărul donatorilor se menţine în această perioadă la un nivel insuficient comparativ cu cererile. Medicii spun că fără ajutorul donatorilor, nu se poate asigura tratamentul transfuzional pacienţilor cu boli grave, copii şi adulţi, care au nevoie de diverse componente sanguinte.

 

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Şoferul care a lovit o ambulanţă în trafic şi a plecat de la locul faptei nu s-a prezentat până acum la poliţie pentru a declara accidentul

Şoferul care a lovit cu maşina o ambulanţă ieri dimineaţă şi a plecat de la faţa locului nu s-a prezentat la Poliţie, deşi au trecut 24 de ore de la comiterea accidentului. Oamenii legii vor demara verificări pentru identificarea acestuia. Poliţiştii spun că este vorba despre o tamponare pentru că nu au fost înregistrate victime şi în acest caz conducătorul auto se va alege doar cu reţinerea permisului pe o perioadă de 30 de zile. Vă reamintim, ambulanţă care transporta […]

todaySeptember 26, 2018 6

Similar posts

Sănătate

Refugiaţii ucraineni beneficiază de servicii medicale în România fără plata asigurărilor de sănătate

Cetățenii străini și apatrizii aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina beneficiază de aceleași servicii medicale ca asigurații români, fără plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum și de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și servicii cuprinse în programele naționale de sănătate curative. Purtătorul […]

todayMarch 4, 2022 5

Sănătate

Situaţia infectărilor cu SarsCoV 2 la Constanţa

224 de persoane diagnosticate cu COVID sunt internate în prezent în unităţile medicale din judeţul Constanţa. De asemenea, 685 de constănţeni sunt în carantină și alţi peste 1.700 se află în izolare la domiciliu. Conform ultimului raport publicat. în 24 de ore la Constnaţa au fost înregistrate 4 decese asociate infecţiei cu Sars […]

todayMarch 4, 2022 10