Anul viitor bacalaureatul începe în iunie şi se termină pe 4 iulie

Ministerul Educaţiei a renunţat la ideea ca probele orale din cadrul examenului de bacalaureat să se desfăşoare în luna februarie, aşa cum a fost anul acesta. Potrivti propunerii lansate privind calendarul examenului din 2019, elevii urmează să susţină competenţele începând cu data de 3 iunie, iar testele scrise sunt programate în perioada 1 – 4 iulie. În calendarul propus de minister se precizează că cea de-a doua sesiune a bacalaureatului se desfăşoară între 21 august, cand încep probele orale şi 3 septembrie. Reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa nu sunt de acord cu mutarea examenului de bacalaureat în luna iulie, când temperaturile sunt foarte ridicate. Ei spun că acest lucru creează un disconfort candidaţilor, întrucât în săli nu există aparate de aer condiţionat şi este foarte cald, lucru care ar putea afecta rezultatele. Pe de altă parte, multe universităţi aveau programate examenele de admitere la jumătatea lunii iulie şi în această situaţie va fi nevoie ca acestea să se desfăşoare mai târziu.