Eveniment

2 case distruse de flăcări la 23 August

todaySeptember 25, 2018 4

Background
share close

2 case au ars aseară în comuna 23 August. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au acţionat mai bine de 4 ore cu 5 autospeciale de stingere, dintre care una de mare capacitate de la Mangalia care au mers pe rând să alimenteze de la hidrant. Din cauza vantului puternic a fost foste dificil să se localizeze focul, iar flăcările, care au cuprins iniţial acoperişul unui imobil, s-au extins la o clădire din vecinătate. Casele, ambele locuite, erau compuse din parter, etaj şi mansardă. Prima dintre ele a ars în proporţie de 80%, iar la cea de-a doua au fost distruse acoperişul şi mansarda şi au fost deterioraţi pereţii în interior până la parter.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Cultură

Biblioteca Județeană I.N.Roman Constanța organizează pe 29 septembrie 2018 Noaptea Bibliotecii

Noaptea Bibliotecii, este un eveniment care va fi organizat, sâmbătă, la Biblioteca Județeană I.N.Roman Constanța. Directorul instituției, Corina Apostoleanu, ne-a declarat că la activități, care vor începe la ora 16.00 și se vor încheia la ora 24.00, sunt invitați atât adulții, cât și părinții. Programul este foarte încărcat și va cuprinde atât lansări de carte, cât și ateliere de decorațiuni pentru copii, piese de teatru, vizitarea instituției sau audiții. În plus, toți cei care participă la eveniment se vor putea […]

todaySeptember 24, 2018 8