Stiri

Un bărbat cu o greutate de peste 250 de kg a fost transportat la spital cu ajutorul militarilor ISU.

todayAugust 26, 2018

Background
share close

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pompierii au fost solicitati să intervină în statiunea Mamaia, unde în spatele clubului Castelu, în niste condiţii precare locuia un bărbat supraponderal. De 5 zile acesta nu a mai reusit să se ridice din pat, astfel că unul din angajaţii clubului a anunţat autorităţile. Potrivit medicilor nu este prima dată când li se solicită ajutorul în acesta caz. Victima de 50 de ani suferă de diabet şi obezitate morbidă.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Stiri

10 operatori economici din Stațiunea Mamaia și Satul de Vacanța au fost verificaţi de poliţiştii locali.

10 operatori economici din Stațiunea Mamaia și Satul de Vacanța au fost verificaţi de poliţiştii locali şi 15 persoane care desfăşurau activităţi ilicite au fost legitimate. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale, Valentina Chiriţă spune că verificările au vizat respectarea normelor legale in vigoare din domeniul activității comerciale, protecției mediului, ordinii publice și siguranței traficului rutier. Astfel, au fost aplicate 37 de amenzi contravenționale, in valoare totala de aproape 29 de mii de lei. De asemenea, bunurile comercializate ilicit au […]

todayAugust 25, 2018 1