Social

Judeţul Constanţa înregistrează cea mai scăzută rată a şomajului la nivel naţional

todayJuly 17, 2018 8

Background
share close
Rata șomajului în județul Constanța este în prezent cea mai redusă din țară, respectiv de 1,93%. Purtătorul de cuvânt al AJOFM, Adelina Vlad ne-a declarat că în evidența agenției se află acum 5700 de persoane fără un loc de muncă. Ea a precizat că în curând vor fi organizate cursuri de reorientare profesională, atât pentru învățarea limbii germane, cât și pentru instalatori de rețele de gaze, patiseri, brutari și pizzari. În plus, cei care doresc să lucreze în străinătate au peste 1300 de oferte din țările Uniunii Europene în foarte multe domenii de activitate, iar salariile sunt atractive. Necunoașterea unei limbi străine însă, reprezintă un obstacol pentru cei care vor să se angajeze în străinătate, astfel că de la începutul anului peste 200 de constănțeni au primit consultanță, doar 13 și-au depus dosarul și numai 4 au fost acceptați.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Social

24 iulie – ultima zi pentru depunerea cererilor de şomaj de către liceenii constănţeni

Absolvenții constănțeni de liceu care doresc să primească indemnizație de șomaj, se mai pot prezenta la AJOFM să depună cerere, până pe data de 24 iulie. Purtătorul de cuvânt al instituției, Adelina Vlad ne-a declarat că numai ieri au fost înregistrate peste 50 de dosare, în special de către cei care au picat examenul de bacalaureat și alți 50 de tineri au ajuns la ghișeu până la sfârșitul săptămânii trecute. Ea a precizat că în cazul în care solicită indemnizație […]

todayJuly 17, 2018 10