Eveniment

Cu 15% mai mulţi turişti pe litoral faţă de anul trecut

todayJuly 11, 2018

Background
share close

Numărul cetățenilor străini care au ajuns vara aceasta în sudul litoralului românesc, a crescut cu 15% comparativ cu sezonul estival 2017. Prim-vicepreședintele executiv al FPTR, Dragoș Răducan ne-a declarat că au venit turiști din Polonia, Ungaria, Cehia, Estonia, Belgia și Germania. El a precizat că este vorba despre familii cu copii care preferă hotelurile cu all-inclusive și stațiunile liniștite, cu multe zone verzi din sudul litoralului românesc. Dragoș Răducan spune că atragerea turiștilor străini nu este făcută de Ministerul de resort, ci de către agențiile de turism autohtone.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

A fost lansată aplicaţia “City Tour Constanţa”, un ghid cu 100 de obiective din oraşul nostru

Un ghid al orașului Constanţa, disponibil prin aplicaţia gratuită „CiTy TOUR Constanța”, a fost lansat de către RATC, alături de Comunitatea Elenă Elpis Constanța și Uniunea Armenilor din România Sucursala Constanța. Ghidul text și audio prezintă 100 de obiective turistice de vizitat din oraşul nostru şi este disponibil pe orice device cu sistem adroid. Practic, oricine urcă la bordul autobuzelor etajate CITY TOUR se poate conecta gratuit la internet prin reţeaua wi-fi din mijloacele de transport în comun, scanează codul […]

todayJuly 11, 2018