Coloane de maşini pe mai mulţi kilometri pe Autostrada Soarelui

O macara de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a repus pe roți cisterna răsturnată aseară pe A2. Potrivit CNAIR, este în desfăşurare la această oră operațiunea de transfer a cherosenului din tirul implicat în accident în alte două cisterne. La final drumarii vor interveni în zonă pentru a curăța carosabilul și a redeschide circulația. Momentan traficul este oprit pe Autostrada Soarelui, în ambele sensuri între Drajna şi Lehliu, iar maşinile sunt redirecţionate pe DN3A. Din acest motiv s-au format coloane de autovehicule pe mai mulţi kilometri.