O rulotă parcată într-un camping din statiunea Mamaia s-a făcut scrum după explozia unei butelii.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului a intervenit o autospeciala cu 5 subofiteri de la Statia Midia Navodari, iar incendiul a fost lichidat dupa aproximativ 30 min. Suflul exploziei a afectat autoturismul care tracta rulota. Pompierii spun că cel mai probabil incendiul urmat de explozia buteliei a fost provocat de un scurtcircuit la un tablou neizolat corespunzator sau suprasolicitat. Pentru stingerea flăcărilor a acţionat până la sosirea autospecialei, un pompier din Tulcea, aflat în concediu la mare. Acesta a spart lacatul spatiului PSI aflat in camping a luat stingatoarele si a incercat sa localizeze incendiul pentru a nu se extinde.