Eveniment

Femeie moartă într-un incendiu la Movila Verde

todayJune 19, 2018 38

Background
share close
O femeie din localitatea Movila Verde şi-a pierdut viaţa aseară într-un incendiu. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, focul a izbucnit în casa în care locuia, cel mai probabil de la o ţigară aprinsă. La faţa locului au ajuns pompierii de la Garda Chirnogeni cu o autospecială. Aceştia au reuşit să o scoată pe femeie din imobil şi echipajul medical de la Serviciul de Ambulanţă din Negru Vodă i-a acordat primele îngrijiri. Victima, care avea arsuri pe membre şi scalp, a intrat în stop cardio respirator şi a murit. Flăcările au distrus camera în care aceasta dormea.

 

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Administrație

A fost demarată campania SOS Casino, iar la finalul festivalului Neversea, organizatorii vor dubla suma strânsă şi o vor oferi municipalităţii

Până la jumătatea lunii noiembrie Cazinoul din Constanţa va fi conservat de către municipalitate a- declarat, astăzi, primarul, Decebal Făgădău. La rândul său, Edy Chereji, director marketing al festivalului Neversea care se va desfășura, luna viitoare, la Constanţa a declarat că, de astăzi, a fost demarată campania SOS Casino, unde românii pot dona bani pentru restaurarea Cazinoului. Cei care doresc să facă donaţii pot accesa site-ul neversea.com, iar campania se va încheia pe 1 noiembrie. Pe de altă parte, un […]

todayJune 18, 2018 6

Similar posts

Stiri

C.N.A.P.M. – ANUNȚ DE RECRUTARE ȘI SELECȚIE

  Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța anunță declanșarea procedurii de recrutare și selecție pentru ocuparea funcției de Director Financiar al societății, în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Persoanele interesate pot consulta condițiile de participare, criteriile de selecție, documentele necesare și instrucțiunile […]

todayJune 11, 2026 23