A început programul “Rabla Plus”

Fondurile alocate la rectificarea bugetară pentru programul Rabla Plus pot fi accesate de astăzi. Bugetul, de 198 de milioane de lei, acoperă contravaloarea a 30.000 de prime de casare. Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat că programul va continua și în anul 2019, iar suma alocată va fi echivalentă cu 50.000 de maşini noi introduse pe piaţă. Cei care doresc să-şi cumpere un automobil nou şi vor să scoată din circulaţie o maşină veche vor beneficia de o primă de casare de 6.500 de lei. La aceasta se adaugă 1.700 de lei în cazul în care vor achiziţiona un autovehicul hibrid.

 

Poliţist qaflat în misiune rănit grav în urma unui accident rutier

Un poliţist a ajuns ieri în stare gravă la spital după ce a intrat cu maşină într-un pom în timp ce se afla în misiune. Reprezentanţii IPJ Contanţa spun că acesta este agent la Postul de Poliţie Seimeni şi se deplasa cu autoturismul de serviciu pe DJ223 către localitatea Dunăea, la o intervenţie anunţată prin numărul de urgenţă 112. Poliţistul, de 48 de ani, a pierdut controlul direcţiei într-o curbă la dreapta şi s-a oprit cu maşina într-un pom. Victima a fost preluată de ambulanţă şi transprtată la spital unde a intrat imediat în sala de operaţii. Poliţistul a suferit o fractură de femur şi una de mandibulă. După accidentul de ieri, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Biroului teritorial al IPJ Constanța, Vasile Zelca, a declarat că autospecialele din dotarea Poliţiei, vechi de 10-12 ani, care au peste 250.000 km parcurşi, pun în pericol siguranţa celor care le folosesc. El spune că dacă maşina implicată în accident ar fi fost dotată cu airbag-uri şoferul nu ar mai fi suferit răni grave.

 

Protest la Penitenciarul Poarta Albă programat duminică

Sindicaliştii din Penitenciarul Poarta Albă protestează duminică de la ora 10. Ei vor ieşi în curtea unităţii de detenţie. Acţiuni similare sunt programate în toate penitenciarele din ţară pânbă pe 27 septembrie, iar pe 3 octombrie va fi un miting la Ministerul Justitiei. Angajaţii solicită rezolvarea urgentă a revendicărilor ce ţin de îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi de respectarea drepturilor salariaţilor şi demiterea ministrului Tudorel Toader pentru incompetenţă. Angajaţii din sistemul penitenciar mai cer plata orelor suplimentare restante, reluarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de management superior şi încetarea numirilor prin împuternicire pe posturile de conducere, precum şi aprobarea Statutului Poliţistului din Penitenciare. Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor spun că dacă în urma acestor roteste autorităţile nu vor reacţiona, se va lua în calcul blocarea activităţii penitenciarelor prin refuzul angajaţilor de a lucra în condiţiile pe care le au în prezent.