Grevă de avertisment pe o perioadă nederminată, la RATC Constanţa

Aproape 200 de şoferi ai Regiei Autonome de Transport în Comun Constanţa au declanșat de la sfârșitul săptămânii trecute grevă de avertisment pe o perioadă nederminată. Președintele Sindicatului Profesional al Transportatorilor din cadrul RATC, Bogdan Gheorghe, a declarat că șoferii poartă banderole albe pe braț și circulă cu farurile aprinse în timpul programului de lucru. Liderul Bogdan Gheorghe a precizat că printre nemulțumirile şoferilor RATC se numără salariile mici în comparație cu alte Regii din țară, tăierea sporurilor şi condițiile de muncă. La rândul său, vicepreședintele filialei Constanţa a CNSLR Frăția, Lică Neagu, a declarat că după greva de avertisment vor urma şi alte forme de protest, cum ar fi pichetarea sediului RATC, miting în fața Primăriei şi în cele din urmă greva generală. Acesta solicită primarului Decebal Făgădău implicarea în rezolvarea problemelor sindicaliştilor. Pe de altă parte, directorul general al RATC Bogdan Niță a declarat că sindicatul nu i-a adus la cunoștință despre declanșarea protestului și nu are nimic de comentat în acest sens.

Acţiune de donare de sânge, pe 25 august, la Constanţa

O nouă acţiune de donare de sânge va avea loc săptămâna care urmează, la Constanţa. Persoanele sănătoase din municipiu sau din localităţile învecinate care doresc sa îi ajute pe cei care au nevoie de tratament transfuzional şi nu pot ajunge în timpul săptămânii, sunt aşteptate la donare sâmbătă, pe 25 august, în intervalul orar 9:00-13:00, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa. Vă reamintim că persoanele peste 50 de ani trebuie să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidenţă cu afecţiuni cardiace sau neurologice ori cu boli cronice, care ar putea contraindica donarea de sange.

Grevă japoneză la Penitenciarul Poarta Albă

90 de angajați afiliați la Sindicatul SIN PEN din cadrul Penitenciarului Poarta Albă vor decalnșa mâine începănd cu ora 10.00 grevă japoneză. Liderul de sindicat Virgil Cristea a delcarat că salariații vor purta toată ziua banderole pe braț. Printre nemulțumirile acestora se numără neplata orelor suplimentare, condițiil neadecvate de muncă şi faptul că nu sunt scoase posturile la concurs. Ei cer încetarea numirilor în funcţiile de director de penitenciar prin împuterniciri. În cazul în care revendicările sindicaliştilor nu vor fi soluţionate, aceștia ameninţă că vor declanșa greva generală şi vor organiza un miting de protest la Bucrești în luna octombrie.