„Implica-te! Donează sânge, salvează o viaţă!”

Aşa este intitulată acţiunea de donare de sânge organizată de Organizaţia Femeilor Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Constanţa. Potrivit organizatorilor, colecta mobilă are loc luni, 12 noiembrie, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine, începând cu ora 12:30. Sunt aşteptate la donare toate persoanele sănătoase din municipiu sau din localităţile învecinate care doresc sa îi ajute pe cei care au nevoie de tratament transfuzional. Vă reamintim că donatorii beneficiază de 7 tichete de masă, o zi liberă de la locul de muncă în ziua donării şi decontarea cheltuielilor de transport în comun din localitatea de domiciliu în cea în care se efectuează recoltarea.

Adrian Manole, preşedintele interimar al Organizației Municipale PNL Constanța

Adrian Manole a fost ales preşedintele interimar al Organizației Municipale PNL Constanța. Potrivit Biroului de presă al democrat-liberalilor constănţeni, a fost decisă dizolvarea fostului Birou Politic Local și validarea unui BPL interimar. Bogdan Huţucă, președintele PNL Constanța, a declarat că acest Birou interimar va avea ca obiective principale pe de o parte, întărirea capacității de organizare a partidului pentru alegerile europarlamentare și, de pe altă parte, organizarea, în prima parte a anului viitor, a alegerilor interne pentru conducerea organizației PNL Constanța”

Consilier local din Mihai Viteazu declarat incompatibil de către ANI

Un consilier local din comuna constănţeană Mihai Viteazu a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate. Potrivit ANI, Tudor Dumitru, a exercitat simultan din anul 2008 şi până în prezent funcţia de inspector în cadrul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării și cea de consilier în Consiliului Local al comunei. De asemenea, în perioada desfăşurării campaniilor electorale 2008, 2012 și 2016 nu a avut suspendate raporturile de serviciu în calitate de funcționar public. Acesta a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază şi a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.