Constănţeanul Nicolae Moga a demisionat din fruntea MAI, la 6 zile de la numire

Ministrul afacerilor interne, constănţeanul Nicolae Moga, şi-a dat demisia, după doar 6 zile de mandat. Decizia de a se retrage de la conducerea ministerului a fost luată în contextul crimelor de la Caracal. Moga a declarat că a dispus toate controalele posibile pentru identificarea vinovaţilor, că cercetările vor continua şi că trebuie ca astfel de evenimente să nu mai fie posibile în viitor. Astăzi, Nicolae Moga a luat parte la şedinţa CSAT, la sfârşitul căreia preşedintele Klaus Iohannis a declarat că modificarea legilor justiţiei a afectat grav siguranţa naţională şi că eliminarea din sistem a celor care nu-şi fac datoria trebuie să fie o prioritate. Premierul l-a propus pe Mihai Fifor pentru a prelua interimar postul de ministru de interne.

Decebal Făgădău, reales în funcţia de președinte al Organizației Municipale PSD Constanța

Decebal Făgădău a fost reales președinte al Organizației Municipale a PSD Constanța. O dată cu acesta a fost ales și Biroul de Conducere al Organizației Municipale de partid, format din 21 de membri și au fost desemnați şi cei 128 de social-democrați delegați la Conferința Județeană de alegeri ce va avea loc pe 30 august. Liderul Organizației Județene a PSD Constanța, Felix Stroe, a declarat că până pe 30 august vor avea loc alegeri în toate filialele locale de partid și a precizat că va candida pentru un nou mandat la șefia Organizaţiei Județene.

Noul ministru al Afacerilor Interne este Nicolae Moga

Constănţeanul, Nicolae Moga, este noul ministru al Afacerilor Interne. Decretul de numire în funcţie a fost semnat de şeful statului Klaus Iohannis, iar, astăzi, la Cotroceni a avut loc ceremonia de depunere a jurământului. Totodată, a fost semnat şi decretul prin care Ramona Mănescu a fost numită la şefia Ministerului Afacerilor Externe. Nicolae Moga, este senator PSD de Constanţa în legislaturile 2008 – 2012, 2012 – 2016 şi 2016 – 2020. În a doua legislatură, a ocupat şi funcţia de vicepreşedinte al Senatului în Biroul Permanent.