Noi restricţii pe autostrada A2

Restricţia de circulaţie pe autostrada A2, se va aplica şi pe sensul de mers către litoral, între kilometrii 33 şi 27, între localitatea Fundulea, jud. Călăraşi, şi localitatea Brăneşti, jud. Ilfov. Potrivit Centrului InfoTrafic, acest sens de mers va fi închis, iar traficul se va efectua pe cea de-a doua banda a sensului opus. Totodată, se menţine circulaţia rutieră pe prima bandă a sensului de mers către capitală, între aceiaşi kilometri ai tronsonului. Cauza acestor restricţii sunt lucrările de asfaltare efectuate la nivelul carosabilului. În acest caz, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să respecte semnele de circulaţie instituite temporar şi să circule cu viteza adaptată condiţiilor de trafic şi de drum.

Un barbat a cazut in apa, intre stabilopozi

Militarii ISU au acţionat în Poarta 1, în dreptul Bricului Mircea, pentru salvarea unui bărbat care a căzut în apă, între stabilopozi. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea Anca Chiriţă, la faţa locului au intervenit 8 pompieri cu o autospeciala de stingere cu modul de descarcerare și o autospecială de descarcerare grea. Victima, semiconştientă, a fost preluată de către un echipaj SMURD C şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din Constanţa. Anca Chirita precizeaza ca bărbatul în vârstă de 64 de ani ar fi pescuit în zonă, iar la un moment dat a alunecat şi a căzut în mare.

Incendiu in urma exploziei unei butelii. O constanteanca, in stare grava la spital

O constănţeancă a ajuns cu răni grave la spital în urma unui incendiu provocat de explozia unei butelii. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea Anca Chiriţă, deflagraţia a avut loc pe strada Theodor Lemnea din municipiu. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere și o ambulanta Smurd B. Pompierii au acţionat pentru stingerea focului, iar în interior au găsit o femeie de aproximativ 62 de ani, care a suferit arsuri la nivelul capului, fetei, membrelor superioare, dar și de cai respiratorii. Aceasta a fost transportata de urgenta la Spitalul Județean Constanța. Anca Chiriţă precizează că victima schimbase butelia, care cel mai probabil era defectă şi scăpase gaz, deoarece în momentul în care a vrut să gătească, aceasta a explodat.