20 de puncte de vaccinare anticovid vor fi amenajate la Pavilionul Expoziţional Constanţa

20 de puncte de vaccinare anticovid pentru etapa a doua imunizare vor fi organizate în incinta Pavilionului Expozițional Constanța. George Măndilă, consilierul personal al primarului Vergil Chiţac, a declarat că amenajarea centrelor a început deja, iar cele mai multe dintre dotări au fost asigurate de administrația locală, dar și de cabinetele medicale școlare, având în vedere că procesul de învățământ se realizează online. El a precizat ca în prima fază s-a făcut o estimare a cheltuielor necesare în valoare de 200.000 de lei, bani care nu au fost cheltuiți încă. Sumele vor fi alocate iniţial din bugetul Direcției Generale de Asistență Socială, iar chetuilelile de funcţionare vor fi bugetate lunar. O parte din fondurile utilizate ar putea fi recuperate pe parcursul acestui an de la Guvern.