O fetiţă de 2 ani a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui bloc din Mangalia

Tragedie la Mangalia. O fetiţă de 2 ani a decedat, în această după-amiază, după ce a căzut de la etajul 3 unui bloc din municipiu. Cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa au declarat că micuţa a fost stabilizată iniţial la faţa locului după efectuarea protocolului de resuscitare, însă, ulterior a decedat în Spitalul municipal din Mangalia, în ciuda eforturilor depuse de medici. La rândul lor, poliţiştii au declarat că din primele cercetări efectuate la faţa locului, fetiţa ar fi căzut de la fereastra bucătăriei apartamentului în care locuia din Mangalia. În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurările în care a avut loc evenimentul, sub aspectul săvâririi infracțiunii de ucidere din culpă.