Slovenia impune carantina de 14 zile pentru persoanele venite din Romania

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că şi Slovenia impune carantină de 14 zile pentru persoanele venite din România. Plasarea ţării noastre pe „lista roşie” a fost decisă în urma unei evaluări privind riscul de transmitere a virusului COVID-19. Reprezentanţii ministerului precizează că tranzitul este permis, cu condiția ca durata acestuia să nu depășească 12 ore. De asemenea, autoritățile locale pot solicita cetățenilor români care tranzitează teritoriul Republicii Slovenia spre alte state europene documente justificative privind dreptul de intrare pe teritoriul statului de destinație, precum și scopul deplasării. Cu toate acestea, tranzitul este interzis celor care prezintă simptome clare de infecţie, precum febră sau tuse.