Poliţiştii atrag atenţia că s-a format polei pe mai multe drumuri, inclusiv spre Hârșova!

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă conducătorilor auto care se deplasează pe DN22A Cataloi – Hârșova, DN22F Izvoarele – Horia și DJ 222C să ruleze cu prudenţă sporită întrucât se semnalează porţiuni acoperite cu polei. Se acționează cu autospeciale de deszăpezire care răspândesc material antiderapant. Soferii sunt sfătuiţi să folosească luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic.