Asociaţia Elevilor din Constanţa solicită majorarea burselor elevilor

Asociaţia Elevilor din Constanţa solicită Consiliului Local Municipal Constanța și primarului Decebal Făgădău majorarea burselor elevilor. Potrivit preşedintelui AEC Andrei-Mihai Tănase, bursele școlare sunt o măsură de sprijinire a elevilor pentru a obține rezultate mai bune în cadrul școlii, precum și o măsură de protecție pentru elevii aflați în familii cu situație financiară precară, care suferă de o anumită boală sau afecțiune, precum și pentru elevii orfani. Dreptul elevilor de a le primi este prevăzut de către Legea educației, mai susţine acesta. Conform calculelor AEC, creșterea bugetară necesară ar fi de 6.500.000 lei, sumă ce trebuie privită în mod exclusiv drept o investiție pentru educația elevilor, nu o cheltuială, mai ales în contextul în care INS ne arată că anual abandonează școala în județul Constanța în jur de 3500 de elevi, mai adaugă reprezentantul asociaţiei.