Arestat la Constanţa pentru crime de război comise în Iugoslavia

Un bărbat de 57 de ani, urmărit pentru crime de război, a fost depistat de poliţiştii constănţeni. Potrivit IPJ, pe numele acestuia există o cerere de urmărire internaţională emisă de autorităţile bosniace. Suspectul, cu dublă cetăţenie, suedeză şi bosniacă, a fost dat în urmărire pentru crime de război împotriva civililor, fapte petrecute în anul 1992 pe teritoriul Iugoslaviei. Acesta a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore şi a fost introdus în arestul I.P.J. Constanța, urmând ca mâine să fie prezentat Curții de Apel Constanța, cu propunere de arestare preventivă.