Mansarda unei case a fost mistuită de un incendiu la Cumpana

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență spun că inițial, flăcările au cuprins o anexă a locuinței, respectiv o magazie, dar focul s-a extins și la casă. La fața locului au ajuns două autospeciale din cadrul Detașamentului Port. Pentru lichidarea incendiului, a fost solicitată și a treia autospecială de pompieri, de la Detașamentul Palas Constanța. Întrucât gospodăriile sunt lipite, iar distanța dintre case este mică, exista pericolul ca flăcările să se extindă și la locuințele din împrejurimi. La fața locului au ajuns și două ambulanțe, dar și polițiștii din localitate. După câteva ore, pompierii au reușit să lichideze incendiul, dar nu înainte ca flăcările să distrugă, în întregime, mansarda locuinței din Cumpăna.