Se efectuează marcaje pe Autostrada Soarelui

Se efectuează lucrări astăzi pe Autostrada Soarelui. Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române,  până la orele 12:00 se trasează marcaje rutiere între kilometrii 152 şi 146, pe banda a doua a sensului către Capitală. Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să sporească atenţia la volan, să semnalizeze din timp orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie şi să reducă viteza în zona de efectuare a lucrărilor.